- Oamenii care vor să treacă Oltul și să ajungă în satele Cincșor și Cincu au rămas aproape fără variante. Nu se mai circulă nici pe podul de la Voila, dar nici pe ocolitoarea de la Dridif.
Podul de la Voila, care este o prioritate pentru ministrul Apărării, este în continuare pierdut în birocraţie. Vechi de aproape 70 de ani, podul de la Voila are mari probleme cu structura de rezistenţă şi este închis circulaţiei pentru că nu mai poate fi folosit în siguranţă. Singurii care trec pe el sunt localnicii, pe jos sau cu bicicleta.
Chiar dacă până acum varianta ocolitoare, cea de la Dridif, un drum aproape impracticabil, era o soluție viabilă pentru localnicii din cele două sate, de asdtăzi nici pe acolo nu se mai poate trece. Aici s-a început asfaltarea.
,,Pe podul de la Voila nu se circulă, a interzis Poliția acest lucru. Noi, ca primărie, nu avem nicio treabă cu podul, nu e al nostru, este al Consiliului Județean Brașov. Ei au hotărât că se lucrează la pod, ceea ce nici măcar nu se întâmplă, sunt aici și nu se lucrează la pod. Așa că podul este blocat degeaba. Dar nici nu vor să dea drumul pentru că am înțeles că s-au stricat balustradele și este pericol de accidente. Oice eveniment rutier este dosar penal, așa că nimeni nu își asumă să dea drumul acum la pod. Iar pe varianta ocolitoare, cea de la Dridif, se cimentează stratul, marți se va pune un covor de asfalt, să finalizăm cu acel drum aproape impracticabil și, pentru o perioadă, acela să fie drumul spre Cincșor și Cincu, până când se va rezolva problema cu podul de la Voila. Însă, după asfalt, mai trebuie alte 4-5 zile să se așeze asfaltul, deci să nu se circule cu mașina, să se întărească baza”, a explicat primarul comunei Voila, Gheorghe Osalciuc.
Așa că oamenii trebuie să ocolească zilele acestea, ori Făgăraș – Șoarș – Rodbav – Cincșor, ori Rucăr – Cincșor, un ocol de câțiva kilometri buni.
Banii pentru asfaltarea variantei de la Dridif provin atât de la Consiliul Județean Brașov, cât și din fondurile Primăriei Voila. Investiția se ridică la aproximativ 1 milion 230 de mii de lei fără TVA.
(Alina ROMAN)
Pe la Vaslui….