PUBLICITATE
Evenimentele culturale și duhovnicești prilejuite de sărbătoarea Zilelor Șaguniene au ajuns la Făgăraș, unde în data de 20 noiembrie a avut loc conferința preoțească cu titlul „Sfinții tămăduitori doctori fără de arginți și legătura dintre rugăciune și știința medicală”, eveniment dedicat Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, în contextul „Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi al „Anului comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Făgăraș.
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a deschis conferința la care au participat preoții din Protopopiatele Făgăraș și Rupea și pe care i-a îndemnat să aibă o grijă deosebită față de credincioșii aflați în suferințe, ținându-i pe aceștia aproape de Tainele Bisericii.
„Nu e suficient numai să-ți fie milă de un bolnav. Un preot are această empatie, are această aplecare spre cel în suferință. Când îl vezi pe om că suferă, să îl întrebi imediat. Să fii alături de el și să-i oferi o mână de ajutor. Noi nu suntem psihologi, nici medici, nici terapeuți, însă ceea ce trebuie să facem este să îi ținem pe acești oameni uniți cu Hristos, prin Tainele Bisericii. Nu oferim noi ceva, noi doar mijlocim, Cel ce oferă fiind Însuși Hristos. Știm că Hristos este acolo, în suferința noastră, în suferința oamenilor, iar mărturiile există. Rămâne însă la înțelegerea fiecăruia dintre noi dacă am considerat că a fost mâna lui Dumnezeu sau simpla întâmplare cea care a adus vindecarea sau alinarea. Părintele Stăniloae, Sfântul Mărturisitor, marele nostru teolog, dă o definiție a întâmplării și vă rog să o rețineți: «Întâmplarea nu este hazard, ceva întâmplător. Termenul întâmplare vine de la expresia în templu, adică în Biserică». Și explică părintele Stăniloae: «Este întâlnirea voii mele cu voia lui Dumnezeu. Poate că am vrut eu să trec printr-un anume loc, dar a vrut Dumnezeu înainte ca eu să fiu în locul în care s-a întâlnit voia mea cu voia Lui». Acest lucrul ne determină pe noi să evităm orice amânare, orice pretext. Nu poți amâna nimic pe mâine! Bolnavul are nevoie de medicament și această nevoie nu suferă amânare. Iar medicamentul este Hristos Însuși.”, a spus ierarhul.
A urmat prelegerea susținută de Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Mircea Ielciu, profesor de patrologie la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, prelegere intitulată „Sfinţii doctori fără de arginţi în perioada persecuţiei Bisericii sub Imperiul Roman păgân”.
„Știm că Sfinții sunt modele pentru noi, modele autentice, iar aceasta este dovada că și noi putem, urmându-le exemplul, să ne împlinim și să ajungem la statura bărbatului desăvârșit de care face pomenire marele Apostol Pavel. De ce sunt sfinții modele? În primul rând, pentru faptul că ei au reușit să ajungă la desăvârșire prin virtute și credință. «Au devenit întru ființă», ca să-l parafrazăm pe regretatul filosof Constantin Noica. Deci au devenit întru ființă, s-au desăvârșit și săvârșit prin credință și virtute. Știm, credința este legată de structura intimă a ființei umane. Un om fără credință este un om incomplet, îi lipsește o dimensiune importantă a caracterului, a ființei lui, și ar trebui să știm foarte bine, ca slujitori ai Bisericii și propovăduitori ai Evangheliei, ce înseamnă credința, pentru că majoritatea oamenilor, atunci când sunt întrebați «Crezi în Dumnezeu?», răspund afirmativ: da!, și cu asta cred că au rezolvat problema credinței. Credința este un lucru deosebit de delicat în existența noastră și trebuie să știm că a crede în Dumnezeu înseamnă a-L avea pe Dumnezeu drept criteriu ultim la care să raportezi gândurile, vorbele și faptele tale. Deci, a avea credință înseamnă a-L avea pe Dumnezeu ca ultimă instanță, oglinda în care te privești și îți privești caracterul și personalitatea ta. A crede în Dumnezeu înseamnă – ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii – a recunoaște puterea lui Dumnezeu, care, în felul acesta, devine putere și în noi. Sfinții au avut o profundă credință. Au avut acea credință adevărată, nu credința declarativă numai, ci credința care te implică, care te angajează. Au avut credința lucrătoare prin iubire.”, a expus Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Mircea Ielciu.
În cadrul conferinței preoțești de toamnă au luat cuvântul câte un reprezentant din fiecare protopopiat participant. Pr. Ioan Rînea (Parohia Vad, Protopopiatul Făgăraş) a susținut referatul cu titlul „Sfinţii vindecători și taumaturgi cinstiți în mod special pe teritoriul României (Sf. Ier. Nicolae, Sf. Ier. Spiridon, Sf. Sf. Mc. Ciprian, Sf. Dimitrie cel Nou, Sf. Cuv. Parascheva)”, iar Pr. Gheorghe Rășoiu (Parohia Viscri, Protopopiatul Rupea) a prezentat lucrarea „Noii sfinți vindecători cu sfinte moaște în România şi modalităţile de cinstire a acestora. Vindecarea trupească și sufletească a oamenilor bolnavi ca efect al întâlnirii acestora cu Mântuitorul Hristos prin Taina Euharistiei”.
La final, preoţii participanţi la conferinţă au avut posibilitatea să adreseze întrebări legate de anumite aspecte ale temelor prezentate.
Sursa: Costin Chesnoiu