Primarul Gheorghe Sucaciu anunță demararea unui nou proiect: extindere canalizare pe străzile Salcâmului și Hurezului


strada salcamuluiÎn primăvara acestui an va demara un nou proiect. Este vorba despre „Extindere canalizare în municipiul Făgăraș“, rețeaua de canalizare de pe străzile Salcâmului și Hurezului va fi extinsă. Anunțul a fost făcut de către primarul Gheorghe Sucaciu pe o rețea de socializare.

„Prin execuția proiectului “EXTINDERE CANALIZARE ÎN MUNICIPIUL FĂGĂRAȘ” – proiect cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în valoare de 3.487.000 lei, se va extinde rețeaua de canalizare pe străzile Salcâmului și Hurezului. Cele două străzi nu au fost racordate până în prezent la rețeaua publică de canalizare, existând riscul infestării apei freatice de suprafață.

Pe lângă beneficiul adus locuitorilor străzii Salcâmului, rețeaua de canalizare va fi extinsă până în strada Negoiu. In acest fel, se creează și posibilitatea extinderii investițiilor existente precum și noi investiții în zona franceză, canalizarea fiind una din cele mai importante condiții pentru orice investiție. Pentru strada Hurezului, rețeaua de canalizare va fi extinsă până în limita administrativă a Municipiului Făgăraș.

Pentru acest proiect a fost încheiată licitația pentru proiectare și execuție urmând ca cel târziu în luna aprilie să înceapă lucrările“, a scris primarul pe o rețea de socializare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.