Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a transmis marți, 17 iunie, un mesaj public în care evidențiază diferențele majore de eficiență între trei proiecte similare de investiții – toate având ca obiectiv construirea sau modernizarea unor săli de sport în oraș – dar derulate prin surse de finanțare și coordonări diferite.
În postarea sa, edilul a subliniat că singurul proiect finalizat la termen este cel gestionat direct de Primăria Făgăraș, cu implicarea unui constructor local: sala de sport a Colegiului Național „Doamna Stanca”, realizată prin finanțare PNRR. Aceasta a fost recepționată în decembrie 2024, fără întârzieri, în conformitate cu graficul de execuție.
În contrast, alte două proiecte – unul derulat de Compania Națională de Investiții (CNI) la Școala „Ovid Densușianu” și altul finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) la Școala Gimnazială Nr. 7 – se confruntă cu întârzieri semnificative. Proiectul din cartierul Gării, început în 2019, nu a fost finalizat nici până în prezent, iar cel de la Școala Nr. 7, aflat în lucru din 2019, a primit termen clar de finalizare până la sfârșitul lunii iunie 2025. În caz contrar, vor fi aplicate penalități.
„Atunci când proiectele sunt gestionate direct de Primăria Făgăraș și executate de firme locale, lucrările se finalizează la timp și în mod corespunzător”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu, subliniind nevoia de control local și asumare instituțională.
În contextul acestor întârzieri, edilul anunță o schimbare de abordare. Vor fi impuse termene clare de finalizare pentru toate lucrările aflate în derulare, iar în cazul nerespectării acestora, autoritățile locale vor aplica penalități conform contractelor în vigoare.