Primele insule ecologice au ajuns la Victoria. Vor fi montate în 23 de locuri pe raza orașului, iar locuitorii vor avea acces la ele pe bază de cartele


Vineri, 18 octombrie, la Victoria a ajuns primul lot din insulele ecologice pe care autoritățile le-au achiziționat pentru zonele de blocuri din oraș.

23 de insule ecologice pentru colectarea selectivă a deşeurilor va avea orașul Victoria. Acolo se vor aduna deşeurile pe 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.

,,Zilele viitoare vor ajunge și celelalte insule. Acestea vor fi amenajate în 23 de locuri de pe raza orașului, câte 5 recipiente în fiecare loc. Locuitorii vor avea acces la ele pe baza unei cartele, zonele vor fi digitalizate și monitorizate. Platformele pe care vor fi amplasate aceste insule sunt cele vechi, aflate deja în uz, dar pe care dorim să le amenajăm în primăvară. În primul rând, pentru că legislația prevede ca pe acest final de an autoritățile locale să nu mai facă cheltuieli publice și nici să încheie angajamente legale, iar în al doilea rând pentru că evităm să ne prindă înghețul cu astfel de lucrări”, a precizat primarul Camelia Bertea.

Valoarea contractului de finanțare este de 1,8 milioane lei cu TVA, iar fondurile au venit prin PNRR.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.