Pacienții din orașul Victoria și din comunitățile învecinate au din nou, după mai bine de un deceniu, secție de radiologie în orașul lor. Anunțul a fost făcut de primarul Camelia Bertea.
,,Secția nouă de radiologie a Spitalului Orășenesc Victoria s-a deschis și este la dispoziția pacienților! După 11 ani fară servicii de radiologie în Victoria, noi am reușit imposibilul. Sectia de radiologie este complet renovată si dotată cu aparatură nouă si performantă. Mulțumim Ministerului Sănătații pentru contribuția financiară de 90% la aparatură! Diferența de 10% este din bugetul local”, a explicat Bertea.
Secția de Radiologie a fost avizată, iar acum lucrează acolo doi medici radiologi: doctor Adriana Sârbu și doctor Marian Miu.
Autoritățile doresc să încheie și contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, atunci când se va deschide noua perioadă de contractare, pentru a asigura gratuitatea serviciilor. Pentru acest demers, deja este pregătită toată documentația.
Până atunci, pacienții pot beneficia de serviciile acestei secții pe bază de trimitere, contra cost, între 30 și 60 de lei, în funcție de complexitatea investigației, iar cei internați beneficiază de servicii gratuite.