La granița a două zone pitorești, Țara Făgărașului și Țara Cohalmului, sunt sate în care lucrările și lucrurile contemporane nu au reușit să ia din farmecul naturii și, deși comunitatea nu a rămas înmărmurită în timp, natura pare că nu s-a deteriorat deloc. Dacă aș fi din București, dacă aș munci în Cluj, pe scurt dacă aș trăi în orice oraș mare, poluat și aglomerat al țării, mi-ar plăcea să îmi petrec concediul într-un sat făgărășean. Sau chiar să am o mică proprietate aici. Și vă dau ca exemplu un sat în care am fost de curând: Ticușu Nou, comuna Comăna. Satul acesta, modern pe de o parte, are ceva din farmecul și patina satului tradițional. Are locuitori care au ceva din omenia personajelor lui Slavici, are aerul satului lui Creangă și peisajele din cărțile lui Geo Bogza.

Acest articol este despre copacii seculari ai Ticușului, despre care puțină lume știe că există. Știu oamenii bătrâni ai satului, care povestesc că și strămoșii lor au prins acei copaci și câteva generații de localnici s-au născut pe durata lor de existență.

Mărul din cimitir

Prima oprire este în cimitirul Bisericii ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”. Ne însoțesc primarul Viorel Grusea, Alexandru Boeriu din Comăna de Jos, profesoara Eugenia Fuciu din Crihalma și Chisăliță Lidichiu Gheorghe din Ticușu Nou.

Chisalita Gheorghe, Eugenia Fuciu si Alexandru Boeriu

,,Sunt născut și crescut în Ticușu Nou. De mic copil știu de mărul acesta din livadă. Străbunicul meu a murit la 96 de ani și, bătrân fiind, acum vreo 40 de ani mi-a povestit că el așa știe pomul acesta. Așa l-a pomenit și el, așa l-au pomenit și bunicii mei. Vedeți că pomul este falnic în picioare, nu are nicio proptea, face mere în fiecare an, le mai culeg copiii satului. Mai sunt meri ca aceștia în sat, noi îi zicem măr mustos, după carte are altă denumire, Ponio. Face niște mere foarte zemoase care țin mult până primăvara. În satul nostru se mai fac soiurile Golden, Jonathan, Pătul, Starkinson, căruia i se mai zice Bot de iepure, precum și mai multe soiuri de pere”, ne povestește Chisăliță Gheorghe, fost mecanic de locomotivă.

Alexandru Boeriu in cimitirul satului Ticusu Nou

,,Mărul acesta mi-a atras atenția când, în vară, la întâlnirea de 60 de ani de la terminarea cursurilor școlii generale, am venit cu toții în cimitir să punem o coroană la mormântul dascălilor trecuți în neființă. Atunci am zărit cât de mare și bătrân este și am început a mă documenta. Astfel, pot să vă spun că are o circumferință de 2,5 metri, cel mai mare ram al său are circumferința de 1,5 metri, are o înălțime de aproape 9 metri și un diametru al coroanei de 12,5 metri. Estimăm că are o vechime de 125 de ani”, completează Alexandru Boeriu, fiu al satului Comăna de Jos, cel care a avut inițiativa ,,inventarierii” copacilor seculari din satul învecinat.

Un măr poate avea o durată de viață de până 40-50 de ani. Cu titlu de excepție, sunt meri care nu rezistă atât, dar și meri care au o longevitate mai mare. Când mărul, însă, ajunge la 125 de ani, este deja de domeniul recordurilor.

La origini asiatic, dar astăzi în fiecare sat din România

Sunt peste 7.000 de soiuri de măr în lume, însă cam 100 de soiuri sunt comercializate și consumate, restul sunt decorative sau experimentale. Există de pildă mere cu miez amărui, cu miez verde, sub formă de pară, cu gust de trandafiri etc. În România se găsesc până la 50 de soiuri, fie că vorbim de cele cultivate la noi sau de cele pe care le găsim în magazine.

Viorel Grusea, Eugenia Fuciu, Alexandru Boeriu

La origini, veți fi surprinși să aflați că mărul este originar din Asia Centrală, adică din țări precum Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadijkistan, Mongolia, Tibet. El exista, spun cercetătorii, cu 6.000 de ani î.Hr.

Astăzi, țările cu cea mai mare producție de mere din lume sunt China și SUA.

Mărul care a intrat în Cartea Recordurilor ca având cea mai mare greutate a fost produs în Japonia și a cântărit puțin sub 2 kilograme. În lume există mere de la mărimea unei cireșe și până la mărimea unui grapefruit.

Știți că, dacă puneți un măr în apă, el nu se scufundă? 25% din măr este aer și de aceea mărul plutește, nu se duce la fund.

Eugenia Fuciu i-a dedicat un poem marului de 125 de ani

Singurul măr care are o poezie

Dacă în lume există tot felul de meri care au atras atenția, cum am arătat mai sus, în zona noastră mărul Ticușului are propria lui poezie. I-a scris-o Eugenia Fuciu, o crihălmeancă pensionară, care a fost profesoară de limba română.

,,Nu a avut nimeni grija acestui măr. Părea un măr ca oricare altul, pe lângă care treceau oamenii care veneau la cimitir. Odată ce a atras atenția la întâlnirea aceea de 60 de ani, acest pom a ieșit din anonimatul său în care se afla de peste un veac. El a fost plantat sau a ieșit singur înainte de anul 1900. În 28 iunie am povestit la telefon despre el cu Sandu (n.r. Alexandru Boeriu), iar în 30 iunie deja îi scrisesem poezia. Astăzi este prima oară când le-o citesc tuturor, este o surpriză pentru toată lumea”, a spus Eugenia Fuciu.

Poezia profesoarei de limba română spune povestea mărului miraculos de la Ticușu Nou, pe o lungime de patru pagini, din care oamenii nu se pot înfrupta pentru că se află în cimitir. Regăsim în ea motivul biblic al mărului interzis.

Extras din poezia  ,,Miracolul unui măr” de Eugenia Fuciu

,,Astăzi, dacă dom’ primar

Ar da un anunț bizar,

Că la Ticuș este un măr

Din care un trecător

N-are voie să se-nfrupte,

Că se pot întâmpla multe

Rele, rele și nu bune,

Să vezi atunci cât de mulți

S-ar piti în nopți adânci

Să poată mânca mere

Să se-nfrupte cu plăcere.

Să reziste… nu se poate,

Chiar de-ar fi să aibă parte

Nu de viață, ci de moarte!”

Sălciile de 150 de ani

Lăsăm cimitirul cu liniștea lui de mormânt și cu pomul interzis și ne afundăm mai adânc în sat, conduși de Chisăliță Gheorghe, care ne-o ia înainte pe bicicletă, ca să ne arate drumul. Este o zi de toamnă călduroasă, în care simțim mirosul de struguri copți de prin curțile oamenilor și de pământ poaspăt răscolit de la scosul cartofilor. Duiliu Zamfirescu ar fi fost invidios pe noi în acea zi și pe traiul acesta tomantic al celor de la țară.

Eugenia Fuciu si Mariana Moian

Două sălcii, la distanță de câteva zeci de metri una de alta, ne întâmpină încă verzi, cu dimensiunile lor generoase, cum rar sau deloc nu mai vezi.

Bărbații se pun să le măsoare și oamenii ies curioși din curți.

,,Eu am 62 de ani și am prins salcia asta la poartă de când mă știu. Tăticu’ o murit la 86 de ani și zicea că și el a prins-o tot așa. În fiecare an îi tăiem coroana, căci face niște ramuri mari care se lasă înspre drum și încurcă circulația. Pe dinăuntru este complet goală, o scorbură imensă, dar afară este intactă și crește neîncetat. Tăticu’ o lăsat cu limbă de moarte să nu tăiem niciodată salcia asta. Băiatul meu mi-a tot zis să o tăiem că face numai frunze pe jos, dar tăticu’ a spus că nici după moartea lui să nu ne atingem de ea, că ne blesteamă”, spune Mariana Moian, care a ieșit din curte la măsurătoarea sălcilor. Una dintre sălcile mamut se află în fața casei sale. Cealaltă, undeva în apropiere, bucură altă gospodărie.

Ambele sălcii au o circumferință de peste 6,5 metri și au peste 150 de ani vechime. Nimic nu mai miră după mărul de 125 de ani.

Ziua căutătorilor de copaci seculari se încheie acasă la familia Oliviu și Eugenia Fuciu, cu o masă câmpenească în amurgul unei zile de octombrie, în care soarele își lăsa ultimele raze pe strada principală din Crihalma, iar oamenii se întorceau la casele lor de la muncile câmpului, fără să bănuiască vreo clipă că-și duc traiul într-o lume aflată la granița dintre nuvelă și realitate, dintre satul arhaic și lumea contemporană.

(Cristina Cornilă)

Biserica Sfanta Parascheva din Ticusu Nou

la masuratoarea de sălcii

marul de 125 de ani

mar

salcia goală pe interior

salcie de 150 de ani

una dintre salciile de 150 de ani

Ticusu Nou