Școlile din Făgăraș și din tot județul nu vor suspenda cursurile vineri, pe considerentul alegerilor


PUBLICITATE

Urmează trei weekenduri cu alegeri şi cum în multe şcoli vor fi amenajate secţii de votare, elevii trebuie să ştie că vor merge ca de obicei la şcoală. Ministerul Educaţiei a discutat despre acest subiect cu inspectorii şcolari generali şi s-a decis ca vineri nu vor fi în niciun caz suspendate cursurile.

„În zilele de luni, doar în situaţii excepţionale, unităţile de învăţământ pot aproba modificări de program – de exemplu: decalarea orei de începere a programului, în funcţie de situaţia specifică de la nivelul fiecărei şcoli. Eventualele situaţii de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor şcolare judeţene. În zilele de luni nu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situaţii care nu permit derularea procesului educaţional în condiţii de siguranţă şi cu aprobarea prealabilă a inspectorului şcolar general”, a transmis Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, pentru Bună Ziua Brașov.

 

Vor fi două tururi ale alegerilor prezidenţiale în 24 noiembrie şi 8 decembrie, iar în 1 decembrie vor fi alegerile parlamentare.
În judeţul Braşov, 167 de unităţi şcolare vor găzdui secţii de votare, potrivit datelor transmise de IŞJ Braşov.

PUBLICITATE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.