Știați că în România a existat școală generală cu 7 clase? Ultima generație care a absolvit-o s-a întâlnit, la Comăna de Jos, după 6 decenii


Foștii absolvenți ai ultimei generații de 7 clase generale, din comuna Comăna, s-au întâlnit după 60 de ani de la absolvire. Până în 1963, școala generală din România presupunea 7 clase, în loc de 8, cum este astăzi.

49 de elevi din Comăna de Sus, Comăna de Jos, Crihalma și Ticușu Nou au reprezentat generația aului 1963. Au fost împărțiți în două clase, iar dintre ei mai sunt în viață astăzi doar 33.

,,În 23 iunie am avut întâlnirea de 60 de ani de la terminarea cursurilor ultimei generații de 7 clase generale. Am fost 49 de colegi în trecut, dintre care astăzi 33 sunt în viață, 16 au decedat, iar la întâlnire au fost 15. Dintre profesorii noștri mai sunt în viață doar diriginta clasei a VII-a B, Furțea Margareta, care astăzi are 86 de ani și locuiește în SUA, și doamna profesoară Martescu (Costea) Filuța. Statistic, generația noastră a fost împărțită astfel: 22% au făcut studii liceale, 57% au avut școli profesionale și de maiștri, 6% au făcut școli tehnice, iar 14% au terminat studii superioare”, a precizat Alexandru Boeriu, unul dintre absolvenții generației 1963.

La întâlnirea de 60 de ani au mai fost invitați primarul comunei Comăna, Viorel Grusea, preotul paroh din Comăna de Jos, Emanuel Stupu, directoarea actuală a școlii, Maria Moța.

Foștii elevi au făcut o placă aniversară în cinstea dascălilor pe care i-au avut, care a fost amplasată pe holul unității de învățământ.

Întâlnirea a debutat la ora 10.00, în școala în care au învățat cu 6 decenii în urmă. Înainte de ora de dirigenție în care s-a strigat catalogul și fiecare a luat cuvântul, a avut loc o depunere de coroane de flori la mormintele profesorilor trecuți în neființă și o pomenire a acestora și a colegilor decedați. După revederea de la școală a urmat o masă festivă la restaurantul din localitate.

Aduceri aminte

Pe vremea când cei 49 de comănari au fost elevi ai școlii din Comăna de Jos, directorul instituției de învățământ a fost Ramba Nicolae. La clasa a VII-a A a fost diriginte prof. Virgil Furțea, iar la clasa a VII-a B a fost dirigintă prof. Margareta Furțea.

,,În afara cursurilor școlare, generația mea a particopat la o serie de activități, după cum urmează: executarea de lucrări pentru întreținerea lotului experimental agricol; plantarea a 70 de pomi fructiferi în grădina școlii, care au rodit o perioadă de peste 20 de ani; lucrări de întreținere a peipinerei din pădure; strângerea de fructe de pădure (ghindă, măceșe, jir). O echipă formată din mai mulți elevi (Radu Eugenia, Țînțăreanu Felicia, Coman Doina, Nicodim Ioan și eu) am obținut locul I, pe raionul Rupea, la concursul ,,Micii naturaliști”, din luna martie 1963, premiul constând într-un pick-up ce a fost solosit la școală de generațiile următoare”, își aduce aminte Alexandru Boeriu.

S-au revăzut după 60 de ani

Foștii colegi, 15 la număr, care au fost prezenți la întâlnirea de 60 de ani, sunt următorii:

Clasa a VII-a A: Chisăliță I. Gheorghe, Coman Gheorghe, Loați Ioan, Mihai Florica, Mija Lucreția, Radu Eugenia.

Clasa a VII-a B: Boeriu Alexandru, Frâncu Dorina, Frâncu Maria, Grigore Cornelia, Halmaghi Maria, Meșa Elena, Neamțu Cornel, Nicodin Ioan, Piticaș Ioan.

 

(Cristina Cornilă)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.