- ,,Trei seri culturale în inima României” a fost evenimentul din acest sfârșit de săptămână, care a adunat făgărășenii pe pietonalul din fața Casei de Cultură.
- Fiecare din cele trei seri a adus în prim plan muzica bună.
Câte o seară de folk, jazz și rock. De asta au avut parte făgărășenii și nu numai între 16 și 18 august. Pe pietonalul din fața Casei de Cultură s-a desfăurat a patra ediție a evenimentului deja devenit tradiție ,,Trei seri culturale în inima României”. Fiecare din cele trei seri a adus în prim plan muzica bună, pe scenă au urcat grupul Sirinx Music, Dalma&Band, actorii trupei de Teatru a Casei Cultură Făgăraș – Thalia, trupa de muzică rock Onenightstand, DJ Popix, DJ Rock, trupa Aproaching the Moon, Nicu Alifantis&Zan și DJ Dropside.
,,Evenimentul “Trei seri culturale în inima României” a crescut din anul 2020 foarte frumos și vreau să mulțumesc făgărășenilor pentru că susțin acest proiect care are rol educativ și care promovează muzica frumoasă. Feedback-ul de aseară de la concertul domnului Nicu Alifantis ne ajută să continuăm proiectele culturale frumoase care pun Făgărașul și Cetatea Făgăraș pe harta orașelor care promovează cultura de înaltă calitate”, a declarat Diana Gribincea Popa, directorul Casei municipale de Cultură Făgăraș.
Evenimentul a fost organizat de Casa Municipală de Cultură, cofinanțat de Consiliul Judeţean Braşov, în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul propriu pe anul 2024 pentru proiecte culturale iniţiate de autorităţi şi instituţii publice.
(Alina ROMAN)