Turneu de tenis la Făgăraş


Pasionații de tenis de masă din toată țara se întâlnesc la Făgăraș, în perioada 21-22 august.
În premieră, orașul va găzdui un turneu de amatori în cadrul circuitului individual AmaTur România, care numără peste 6.000 de membri la nivel național, anunţă Primăria Municipiului Făgăraş.
La „Turnirul Cetății Făgărașului” vor concura 192 de împătimiți ai acestui sport la 4 categorii: Open, Elite, Avansați, Hobby.
Amatori, foști jucători de superligă și antrenori ai cluburilor de tenis de masă din țară vor fi prezenți la evenimentul care se va desfășura în sala de sport a Colegiului Național „Radu Negru”.
Accesul publicului este permis în limita locurilor disponibile, cu obligația respectării a cel puțin uneia dintre condițiile impuse de lege:
– prezentarea dovezii vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și să fi trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– prezentarea rezultatului negativ al unui test PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea competiției;
– prezentarea rezultatului unui test antigen (test rapid) negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea competiției;
– prezentarea dovezii că a trecut prin boală în ultimele 6 luni, dar nu mai devreme de 14 zile de la vindecare.
Turneul este organizat de secția de tenis de masă a CSM Făgăraș, antrenorul Cătălin Ivan și Petru Malene, fiind cofinanțat din bugetul local al municipiului Făgăraș.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.