Umorul de calitate din Făgăraș, premiat la concursurile din țară


experiment 77 turnuGrupul de umor „Experiment 77“ este aclamat la toate concursurile de gen din țară la care participă. Făgărășenii Florin Alexandru, Radu Biza și Costică Moldovan ridică, de fiecare dată, sala în picioare și pleacă de la fiecare festival de umor cu premii.

Doar în ultimele două săptămâni, la ultimele două concursuri de umor la care au participat, făgărășenii au luat premiul I.

Am participat la începutul lunii iunie la Festivalul de umor „Mărul de Aur“ de la Bistrița. Au fost înscrise cel puțin 10 grupuri de umor și noi am câștigat simpatia juriului și, implicit, primul loc“, ne-a spus Radu Biza, Experiment 77.

La următorul festival de umor la care au participat, în acest sfârșit de săptămână, au câștigat din nou primul loc și simpatia actorului Florin Zamfirescu, care era în juriu.

Am avut un nou festival de umor în acest sfârșit de săptămână la Turnu Severin, „Porțile Râsului“. Tot premiul I l-am obținut cu o scenetă pe care am repetat-o și învățat-o pe drum spre Turnu Severin. Ne-a plăcut mult actorul Florin Zamfirescu, ce era în juriu. Ne-a zis că atunci când am urcat pe scenă totul s-a luminat“, ne-a mai mărturisit Radu.




One thought on “Umorul de calitate din Făgăraș, premiat la concursurile din țară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.