La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 19,00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 43 ani, care a condus un autoturism pe raza localității Ucea de Sus din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.47 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a unei abateri anterioare.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.