VIDEO / Un șofer de TIR, beat la volan, a fost reclamat de șoferii din trafic, pentru că circula haotic, între Bran și Râșnov. Polițiștii i-au întocmit dosar penal


  • Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au deschis după ce au depistat în trafic, la volanul unui  autocamion, un bărbat care s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

La data de 05 februarie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, pe DN 73, din direcția stațiunii Bran, spre stațiunea Râșnov, un autocamion s-ar deplasa în mod haotic, fără a respecta regulile de circulație.

În timp scurt, polițiștii au depistat și au oprit pentru control autocamionul, iar după ce a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 46 de ani, acesta a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool. Rezultatul testării a indicat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu certitudine a cantității de alcool consumată.

În cauză, a fost întocmit un dosare penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.