Știri de acasă!

.

1.000 de oameni au fost la Cetate în Noaptea Muzeelor


Dacă-i gratis, cu plăcere! muzeu

Aceasta a fost deviza celor care au ales să viziteze Muzeul Țării Făgărașului ,,Valer Literat”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a avut loc Noaptea Muzeelor.

A fost pentru a șasea oară când la Făgăraș s-au deschis larg și gratis porțile muzeului cu ocazia acestei sărbători europene.

Între orele 18.00 și 24.00, în jur de 1.000 de oameni au trecut pragul instituției de cultură din interiorul Cetății, potrivit managerului dr. Elena Băjenaru. Cifra este asemănătoare cu cea de la ediția a cincea, din anul 2017.

Noaptea Muzeelor există din anul 1997, când s-a desfășurat pentru prima dată în Berlin, Germania. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit, astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituțiilor organizatoare, precum și numărul de vizitatori.

În 1999 manifestarea a fost preluată și în Franța sub denumirea de „Primăvara muzeelor”. Ulterior (2001) evenimentul a fost organizat în toate țările semnatare ale convenției culturale a Consiliului Europei, fiind pus sub înaltul patronaj al Secretarului său General și având ca public țintă în special persoane aflate în proximitatea muzeelor.

În 2005 acest eveniment este mutat pe durata nopții, sub denumirea actuală – „Noaptea Muzeelor”. El este organizat în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai, data adoptată de ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor) drept Ziua Internațională a Muzeelor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *