Pentru că avem multe de spus!

.

A început postul ,,Adormirii Maicii Domnului”. 15 biserici şi o mânăstire din zona Făgăraşului poartă acest hram


Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta miercuri, 31 iulie 2019, şi nu la 1 august ca în alţi ani.

De regulă, se lasă sec în 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum se întâmplă anul acesta), se lasă sec cu o zi mai înainte.

„De asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin” se precizează în Liturgica Generală semnată de pr. prof. Ene Braniște.

Însă, anul acesta sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cade într-o zi de joi, deci postul se încheie în ajun, în 14 august.

Postul Adormirii Maicii Domnului, este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

Cum se ține Postul Adormirii Maicii Domnului?

Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu în Postul Adormirii Maicii Domnului ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.

De sărbătoarea Schimbării la Față este dezlegare la pește.

Mânăstirea Constantin Brâncoveanu

Mânăstirea Constantin Brâncoveanu

Lăcaşuri de cult care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului

Potrivit Protopopiatului Ortodox Făgăraş, următoarele lăcaşuri de cult sărbătoresc acest hram:

Beclean, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Gheorghe Cismaş

Drăguş, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Gheorghe Roşca

Făgăraş V, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Liviu Petraşcu

Lisa, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Sergiu Iulian Dudan

Ludişor, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Valentin Badiu

Ohaba, biserica „Sf. Treime”, pr. Aurelian Ciobotaru

Recea, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Florin Mihai Paşca

Săsciori, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Cristian-Mihai Joiţa

Sâmbăta de Jos, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Victor Pandrea

Şoarş, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Ciprian Adomnicăi

Şona, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Vasile-Dorel Grigorie

Toarcla, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, vacantă (pr. suplinitor Ioan Mitu)

Toderiţa, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

Veneţia de Jos, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Alexandru Socaciu

Voivodenii Mari, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Cristinel Bica

Mânăstirea ,,Constantin Brâncoveanu”, hram principal ,,Adormirea Maicii Domnului”, hram secundar ,,Izvorul Tămăduirii”

Foto: Salut Făgăraş

STIHL







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.