A început vacanța mare pentru majoritatea elevilor. Pentru absolvenți urmează emoțiile examenelor


  • De astăzi, 19 iunie, a început oficial vacanța de vară pentru majoritatea elevilor din România, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
  • Vacanța se va încheia duminică, 6 septembrie, iar noul an școlar va începe luni, 7 septembrie.

Totuși, nu toți elevii au intrat complet în vacanță. Pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a urmează perioada examenelor naționale, decisive pentru admiterea la liceu și pentru continuarea studiilor. Primii care au încheiat cursurile au fost elevii de clasa a XII-a, pe 4 iunie. Aceștia au susținut deja probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat, desfășurate între 8 și 17 iunie. Următoarele probe scrise vor avea loc astfel:

  • 29 iunie – Limba și literatura română
  • 30 iunie – Proba obligatorie a profilului
  • 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării
  • 3 iulie – Limba și literatura maternă

Rezultatele inițiale la Bacalaureat vor fi afișate pe 7 iulie, iar rezultatele finale pe 13 iulie.

Și absolvenții de gimnaziu se pregătesc pentru un examen important. Elevii de clasa a VIII-a au încheiat cursurile pe 12 iunie, iar luni, 22 iunie, încep probele scrise ale Evaluării Naționale 2026.

Calendarul Evaluării Naționale este următorul:

  • 22 iunie – Limba și literatura română
  • 24 iunie – Matematică
  • 26 iunie – Limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar rezultatele finale după contestații pe 8 iulie.

După afișarea mediilor, urmează și admiterea la liceu. Pe 9 iulie va fi publicată ierarhia județeană a absolvenților de clasa a VIII-a. Între 13 și 20 iulie se completează fișele de opțiuni, iar prima repartizare computerizată va avea loc pe 22 iulie. În același timp, elevii din învățământul liceal – filiera tehnologică, precum și cei din învățământul profesional, continuă cursurile până pe 26 iunie, deoarece pentru aceștia anul școlar are 37 de săptămâni.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.