Acțiuni ale polițiștilor în Brașov și Făgăraș. Zeci de sancțiuni pentru abateri rutiere și sociale


  • Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov și ai Poliției Municipiului Făgăraș au desfășurat marți, 3 februarie, o acțiune amplă cu scop preventiv, pentru reducerea riscului de victimizare a populației și menținerea unui climat de siguranță în comunitate.

În cadrul controalelor, oamenii legii au verificat autoturisme aflate în trafic și au testat conducătorii auto pentru depistarea celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Un accent deosebit s-a pus pe respectarea normelor privind utilizarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, femeilor gravide și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani. De asemenea, polițiștii au urmărit identificarea persoanelor care tulbură liniștea publică și a celor care practică cerșetoria, în special în zona spațiilor comerciale.

Au fost verificate peste 120 de persoane cu interes operativ și peste 70 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 19.000 de lei.

Dintre acestea, 7 sancțiuni, în valoare de 5.000 de lei, au vizat ocuparea fără drept a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, femeilor gravide și persoanelor cu copii mici.

Pentru alte 5 abateri la regimul rutier, polițiștii au reținut certificatele de înmatriculare ale vehiculelor, până la remedierea defecțiunilor tehnice constatate.

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că astfel de acțiuni au caracter constant și preponderent preventiv, fiind parte a strategiei de menținere a siguranței publice la nivelul județului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.