ACTUALIZARE / Incendiul de la fabrica din Brașov a fost localizat. Suprafața afectată depășește șase mii de metri pătrați


  • Incendiul izbucnit în această dimineață la o fabrică de produse din lemn din municipiul Brașov a fost localizat de pompieri.
  • Suprafața afectată a ajuns la aproximativ 6.200 de metri pătrați, iar intervenția continuă pentru lichidarea focarelor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a anunțat că incendiul nu mai prezintă pericol de extindere, însă echipajele rămân în teren pentru stingerea completă a focului. În urma verificărilor efectuate, autoritățile au confirmat că nu există victime. „La locul evenimentului acționează opt autospeciale de stingere, o autospecială de transport roboți, o autospecială CBRN, două autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale pentru muncă operativă, trei autocamioane de intervenție, două echipaje SMURD de prim ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost amplasat un punct de comandă mobil pentru coordonarea intervenției”, a transmis ISU Brașov.

Reamintim că incendiul a izbucnit în urma unei explozii produse la o fabrică de produse din lemn din municipiul Brașov, la nivelul unui transportor de rumeguș. Din cauza amplorii evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, dezactivat ulterior după ce s-a constatat că nu sunt victime.

În acest moment, incendiul este localizat, iar pompierii continuă intervenția pentru lichidarea completă a focului și pentru înlăturarea oricărui risc.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.