Adăpostul de noapte din Făgăraș găzduiește 10 persoane în sezonul rece


Vreme deosebit de rece în această perioadă, cu nopți și dimineți geroase.

Adăpostul de napte, Șoseaua Combinatului

Expunerea prelungită la frig poate conduce la instalarea stării de hipotermie, iar în cazurile grave se poate solda chiar cu decesul victimei. Tocmai din acest motiv, de câteva zile, chiar, adăpostul de noapte din cartierul Combinat a adăpostit câțiva făgărășeni fără locuință. Zece persoane au apelat la Adăpostul de noapte din Făgăraș, situat pe strada Combinatului, nr. 5.

Adăpostul de noapte le oferă celor fără locuinţă atât găzduire pe timpul nopţii, cât și al zilei, posibilitatea de a face un duş cald şi personal specializat. Cei de la Asistență Socială le oferă și mâncare caldă, adusă de la Cantina de Ajutor Social din Făgăraș.

La adăpostul din Combinat sunt asigurate absolut toate condițiile, plus hrană, aceasta este asigurată de la Cantina Socială. În acest sens, Direcția de Asistență Socială din Făgăraș are încheiat un protocol cu Poliția Locală, Poliția Națională, Spitalul, dacă întâlnesc oameni fără adăpost pe stradă, rătăcite, să îi ducă la adăpostul de noapte.

Capacitatea adăpostului este de 20 de persoane. Beneficiarii primesc două mese zilnice de la Cantina de ajutor social – prânzul și cina.

Serviciul de Asistență Socială se ocupă de igienizarea spațiilor. Adăpostul funcționează doar în sezonul rece, adică din noiembrie până în martie.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.