Alimentele de la UE întârzie la Făgăraș


 

ajutoare

Făgărășenii care așteptau să primească alimente de la Uniunea Europeană trebuie să mai aștepte. Cu toate că pachetele trebuiau să fie distribuite încă de la jumătatea lunii martie, așa cum anunțase și prefectul județului Brașov, licitația a fost contestată.
În total, din cele 13 loturi, 11 au fost contestate, iar Prefectura Brașov așteaptă noi clarificări de la Ministerul Fondurilor Europene, comunicând situația tuturor celor 58 de localități din județ.

În cadrul acestui program de ajutorare, vor fi distribuite mai multe pachete cu  făină de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve cu carne de vită, pateu, orez, pastă de tomate şi fasole. De această formă de protecţie socială beneficiază familiile şi persoanele singure, beneficiarii  de alocaţie pentru susţinerea familiei, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj de până la 450 lei, precum şi cei neindemnizaţi, pensionarii ale căror venituri sunt de până la 450 lei/lună inclusiv, vârstnicii care beneficiază de pensia minimă garantată, veteranii şi invalizii de război, foştii deţinuţi politic, revoluţionarii, persoanele cu handicap şi cele fără venituri.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.