Pentru că avem multe de spus!

.

Am ajuns la 1.815 cazuri de infectare cu coronavirus


Duminică seara, la ora 20.00, România număra 1.815 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. La aceeaşi oră, numărăul deceselor a ajuns la 43.

Astăzi a fost emisă a patra ordonanţă militară de la instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat în urmă cu scurt timp că preţurile la energie şi salubritate au fost plafonate, iar persoanele peste 65 de ani se vor putea deplasa pentru tratament şi în afara intervalului 11.00-13.00.

„Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România ultimior zeci de ani, pentru că asta o cere situaţia în care ne aflăm. Este dureros momentul prin care trecem, este greu să ţi se îngrădească unele drepturi. Gândiţi-vă că, nerespectându-le, putem ajunge la tragedii. MAI va analiza măsurile şi rezultatele acestora. Măsurile se vor ridica sau relaxa atunci când suntem convinşi că s-a limitat sau diminuat răspândirea virusului, lucru realizabil doar dacă respectăm distanţarea socială”, a declarat ministrul de Interne.

„Am clarificat cu privire la circulaţia pesoanelor de peste 65 de ani un interval orar în care pot rezolva şi probleme de natură medicală – tratamente oncologice, dializă – deplasare care se poate face cu mijoace proprii sau cu ale familiei, mijloace sanitare – acestea pe întreaga perioadă a zilei. Am permis deplasarea în afara gospodăriei persoanelor de peste 65 de ani, între 20.00 – 21.00 pentru nevoile animalelor de companie. Nu este nevoie în acest caz de declaraţie”, a precizat ministrul

Tot în cazul celor de de peste 65 de ani au fost clarificate condiţiile în care pot fi sprjiniţi de către operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale aprobate anterior – produse sanitare, alimentare – astfel încât între 11.00 – 13.00 să faciliteze cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani în spaţiile comerciale.

Interdicţia privind circulaţia în grupuri mai mari de 3 persoane se aplică exclusiv circulaţiei pietonale.

Pentru a proteja cetăţenii care locuiesc în blocuri, autorităţile locale, începând din 31 martie, vor monta dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările în blocuri şi vor face dezinfecţie pe casa scărilor, lifturi şi spaţiile comune.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.