Pentru că avem multe de spus!

.

Astăzi la Făgăraş ,,ţipă” 10 sirene simultan


Sirenele din Făgăraş şi din toată ţara vor emite semnalul „Alarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populației civile asupra apariția pericolului.

Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență. Testele se desfăşoară începând cu ora 10.00.
sirena

În Făgăraş sunt amplasate 10 sirene. Au fost montate în anii ’80. Cele mai multe sunt pe acoperişurile clădirilor, cum ar fi de pildă pe grădiniţa din cartierul Galaţi, pe Casa de Cultură, pe clădirea societăţii Viitorul etc.

 

Prin aceste exerciţii lunare pompierii vor să verifice sistemul de alarmare publică. Reprezentanții ISU Brașov recomandă cetățenilor să rămână calmi.

În anii anteriori verificarea sirenelor se făcea doar de două ori pe an.

În imaginea de mai jos sunt prezentate măsurile pe care trebuie să le realizeze cetățenii într-o situație reală, care impune declanșarea sistemului de alarmare a populației.

sirene




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *