Astăzi, vreme caldă, dar și multă instabilitate


După-amiaza şi seara, apar averse consistente în Banat, Crișana, în Carpaţii Occidentali şi Meridiionali, dar şi în Oltenia, în vestul Munteniei şi al Transilvaniei.

În rest, domină atmosferă cu soare, iar maximele pleacă de la 21 de grade în Transilvania şi ajung la 30 de grade în Muntenia.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi temperaturi mai ridicate decât marți. Se ating 28, poate 29 de grade, iar cel mai răcoare o să fie în zona litoralului, pe unde se vor înregistra în jur de 25 de grade.

Se încălzeşte şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Maximele vor ajunge până la 30 de grade Celsius. Domină atmosferă cu soare, dar la apropierea serii e posibil să vină câteva averse în zonele mai înalte.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi cu soare şi atmosferă liniştită. Se face mai cald şi la amiază vor fi temperaturi cuprinse între 24 şi 27 de grade Celsius.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se face mai cald decât marți. Temperaturile urcă până la 27-28 grade. Spre seară, vin ceva averse şi aici, mai ales în zonele de deal de de munte.

În vestul ţării găsim soare dimineaţa, însă treptat se adună norii, iar la apropierea serii vor fi averse torenţiale, fenomene electrice, intensificări ale vântului, poate şi grindină.
Se mai încălzeşte puţin şi după prânz se ating 25 de grade.

În Transilvania avem o zi mai caldă decât marți, dar şi instabilitate după orele amiezii. Vor fi ploi zgomotoase, mai ales în zonele de munte şi în vestul Transilvaniei. Se pot strânge cantităţi mari de apă, într-un timp foarte scurt. Nu lipsesc descărcările electrice şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile mai ridicate decât marți, se opresc la 28 de grade la Alba Iulia.

Nici Oltenia nu scapă de ploi. Vorbim despre averse abundente, care vin la apropierea serii şi vor fi însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de vânt. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi 27 de grade în vestul Olteniei.

În schimb, în sudul ţării se anunţă o amiază însorită şi doar în zonele de deal şi de munte, sunt posibile averse. Se face mai cald şi după prânz se vor înregistra 29-30 de grade Celsius.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.