Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru mutarea Pediatriei și închiderea rampei de gunoi


pediatrieConsilierii locali au aprobat, la ultima ședință, indicatorii tehnico-economici pentru mutarea Pediatriei în clădirea principală și pentru închiderea rampei de gunoi.

La ședința de Consiliu Local am aprobat indicatorii tehnico-economici ca în următoarea perioadă să procedăm la achiziția proiectării și execuției. Noi ne grăbim să facem acest lucru din două motive. Toți pașii pe care îi facem trebuie raportați Agenției de Mediu și Gărzii de Mediu. Apoi, acele investiții pentru închiderea rampei de gunoi, care sunt înaintate ca și procedură, vor primi bani suplimentari pentru a finaliza investiția. Și la Spital am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru mutarea Pediatriei din pavilionul din spate în clădirea principală, în spital“, ne-a spus primarul Gheorghe Sucaciu.

Cu alte cuvinte, au fost aprobate costurile aproximative mtării Pdiatriei și închiderii rampei de gunoi.

Astfel, costul estimativ mutării Pediatriei se ridică la valoarea de 4.840.694,70 lei fără TVA, iar costul aproximativ al închiderii rampei de gunoi se ridică la 4.090.521,18 lei inclusiv TVA.

Finanțarea este din bugetul local




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.