Autotren răsturnat pe DN1, la Codlea. Trafic îngreunat


Un eveniment rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN1, la intrarea în municipiul Codlea dinspre Vlădeni. Un autotren a ieșit parțial în afara părții carosabile și s-a răsturnat, provocând scurgeri de carburant pe carosabil.

Potrivit informațiilor transmise de Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, la fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă dotată cu modul de hidroperforare, precum și o ambulanță SAJ Brașov. Echipajele acționează pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru limitarea efectelor scurgerilor de carburant.

Conform I.P.J. Brașov, traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN1, la ieșirea din Codlea către Sibiu. Din primele verificări, conducătorul autocamionului ar fi pierdut controlul vehiculului și s-ar fi răsturnat pe carosabil. Un echipaj de poliție se află la fața locului și dirijează circulația în mod alternativ, pentru evitarea altor incidente. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență, să reducă viteza în zonă și să respecte indicațiile agenților prezenți.

Traficul va fi reluat în totalitate după finalizarea intervenției și îndepărtarea vehiculului avariat de pe carosabil.

Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.