Avarii în rețeaua electrică din județul Brașov. Mai multe localități sunt afectate de întreruperi


  • Condițiile meteo nefavorabile continuă să producă probleme în alimentarea cu energie electrică în județul Brașov.

La ora 12.00, mai multe localități sunt afectate de întreruperi accidentale, iar echipele de intervenție acționează în teren pentru remedierea defecțiunilor.

Localități din județul Brașov afectate la această oră:

  • Poiana Mărului – întrerupere semnalată începând cu ora 10.00
  • Voila (sat Cincșor) – întrerupere semnalată la ora 06.34
  • Racoș
  • Homorod (inclusiv satele Mercheașa și Jimbor)
  • Cața (inclusiv satele Paloș, Drăușeni și Beia)
  • Ormeniș
  • Măieruș
  • Feldioara (inclusiv satul Rotbav și Colonia Reconstrucția)
  • Apața

În unele cazuri, termenul de remediere nu este momentan disponibil. Potrivit datelor comunicate de Distribuție Energie Electrică România, în județul Brașov sunt afectate 9 localități, 18 posturi de transformare și 654 de utilizatori.

La nivel național, în arealul DEER sunt raportate 238 de localități afectate, peste 2.100 de posturi de transformare nealimentate și aproximativ 154.000 de utilizatori fără energie electrică.

Reprezentanții operatorului anunță că zeci de echipe sunt mobilizate pe teren și intervin pentru limitarea efectelor produse de condițiile meteorologice extreme. Din cauza numărului mare de apeluri, timpul de așteptare în call-center este mai ridicat.

Utilizatorii pot consulta situația actualizată a întreruperilor prin harta interactivă disponibilă pe site-ul operatorului sau prin aplicația dedicată, precum și prin formularul online pentru sesizări.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.