Bărbat găsit decedat în Piatra Craiului. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă


  • Un bărbat de 58 de ani din Zărnești a fost găsit fără viață în zona Valea Curmăturii, după ce ar fi căzut de pe munte.

foto: Salvamont Brașov

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați duminică, 8 februarie, în jurul orei 14.45, cu privire la faptul că, în masivul Piatra Craiului, o persoană ar fi fost identificată decedată după o posibilă cădere de pe munte.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a identificat victima în zona Valea Curmăturii. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 58 de ani, din orașul Zărnești, care prezenta semne incompatibile cu viața.

Corpul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, pentru efectuarea necropsiei.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările se desfășoară in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești. Ancheta urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs decesul și eventualele măsuri legale care se impun.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.