Brașovul ar putea prelua județul Covasna. „Planul Benea” propune reducerea numărului de județe din România la 15


  • Reorganizarea administrativ-teritorială a României ar putea aduce schimbări importante și la nivelul județelor.
  • Pe lângă desființarea comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori și retrogradarea orașelor cu sub 10.000 de locuitori, planul de reformă pregătit de PSD ia în calcul și reducerea numărului de județe de la 41 la 15.
  • Într-un asemenea scenariu, județul Brașov ar urma să preia și Covasna.

Propunerea aparține europarlamentarului PSD Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru din partid care pregătește proiectul de reformă administrativă. Una dintre variantele analizate presupune reorganizarea județelor după modelul actual al Curților de Apel, în funcție de care sunt stabilite și unele dintre actualele structuri teritoriale. Potrivit acestei variante, România ar putea rămâne cu 15 județe, iar 26 dintre actualele unități administrativ-teritoriale ar dispărea ca județe distincte. Brașovul ar prelua Covasna, județ care se află în prezent în aria de competență a Curții de Apel Brașov, spun colegii de la bzb.ro.

Dragoș Benea a precizat că modelul Curților de Apel reprezintă doar un punct de plecare pentru discuții, iar numărul final al județelor nu a fost stabilit.

„Aş putea să propun ca exemplu modelul curţilor de apel, care în sistemul judiciar s-a văzut că este eficient. Acum trebuie văzut dacă în sistemul administraţiei locale ceva similar ar fi eficient. Asta nu înseamnă că vor fi 15 judeţe, dar e un punct de plecare pentru o discuţie. Repet, trebuie să plecăm de undeva. Eu nu vreau acum să avansez cifre 15, 18, 20, poate vor fi 22, poate vor fi 12. Tot aceşti indicatori vor spune. Dar ce pot eu să vă spun e că vom aborda această discuţie a judeţelor. Dacă nu, mai bine stăteam acasă”, a declarat Dragoș Benea, citat de G4Media.

Acesta susține că reforma nu ar avea efectele dorite dacă nu ar include și o reconfigurare a județelor. „Dacă nu ne atingem şi nu atacăm şi această problemă a reconfigurării judeţelor, degeaba ne-am apucat. Efectele vor fi minore. Atât timp cât coordonez acest grup de lucru, va fi atacată şi problema judeţelor. Cum o vom face? Tot cu criterii, tot cu matrice de sustenabilitate”, a mai afirmat reprezentantul PSD.

Cum ar urma să fie reorganizate județele

Varianta prezentată în cadrul discuțiilor din PSD prevede formarea a 15 unități administrative la nivel județean, prin preluarea mai multor județe de către centre regionale:

  • Alba ar prelua Sibiu și Hunedoara;
  • Bacău ar prelua Neamț;
  • Brașov ar prelua Covasna;
  • București ar prelua Călărași, Giurgiu, Ialomița, Teleorman și Ilfov;
  • Cluj ar prelua Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj;
  • Constanța ar prelua Tulcea;
  • Dolj ar prelua Gorj, Mehedinți și Olt;
  • Galați ar prelua Brăila și Vrancea;
  • Iași ar prelua Vaslui;
  • Bihor ar prelua Satu Mare;
  • Argeș ar prelua Vâlcea;
  • Prahova ar prelua Buzău și Dâmbovița;
  • Suceava ar prelua Botoșani;
  • Mureș ar prelua Harghita;
  • Timiș ar prelua Arad și Caraș-Severin.

Reformă cu opoziție inclusiv în interiorul PSD

Dragoș Benea admite că o asemenea reorganizare ar putea întâmpina rezistență, inclusiv din interiorul propriului partid. Printre cei care ar putea contesta măsurile se numără aleșii locali, primarii și președinții consiliilor județene, ale căror structuri administrative ar putea fi afectate. Grupul de lucru care pregătește reforma îi include, printre alții, pe ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, ministrul Justiției, Radu Marinescu, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și parlamentari și președinți de consilii județene.

Deocamdată, reorganizarea județelor este o variantă de lucru, nu o decizie adoptată.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.