Cabinetele medicilor de familie din Țara Făgărașului vor fi dotate cu aparatură medicală performantă


  • Consilierii locali din Făgăraș au aprobat joi, 24 septembrie, în cadrul ședinței ordinare, proiectul de hotărâre privind creșterea accesului și a calității serviciilor de sănătate primară în teritoriul ITI Țara Făgărașului.
  • Proiectul vizează dotarea cabinetelor medicilor de familie cu aparatură medicală performantă și conectarea acestora la spitalele din Făgăraș, Sibiu și Brașov, pentru a facilita accesul pacienților la consultații de specialitate, inclusiv prin intermediul telemedicinei.

Inițiativa este derulată prin mecanismul ITI și reunește 15 unități administrativ-teritoriale din microregiune, care s-au asociat cu municipiul Făgăraș. „Este un proiect accesat prin acest mecanism ITI. Sunt 15 unități administrative din cadrul acestei microregiuni, de la Șelimbăr până la Șinca Veche, care s-au asociat cu municipiul Făgăraș, iar pe teritoriul acestei microregiuni sunt acele cabinete ale medicilor de familie. Prin acest proiect, noi dotăm cabinetele medicale cu câte un pachet de aparatură medicală performantă, pentru a le gestiona medicii de familie, cu un sistem de conectare la Spitalul din municipiul Făgăraș, la Spitalul Județean din Sibiu sau la Spitalul Județean din Brașov. Astfel, medicii de familie să aibă posibilitatea să programeze pacienții la un specialist de la aceste spitale”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

Edilul a explicat că sistemul va permite inclusiv efectuarea unor consultații online, în cadrul cărora medicii specialiști vor putea analiza datele transmise de aparatura medicală instalată în cabinetele medicilor de familie. „Vă dau un exemplu: dacă un pacient din Șoarș are nevoie de o consultație la un medic cardiolog, prin conectarea la Spitalul din Făgăraș, medicul cardiolog din Făgăraș are ore de ambulatoriu, inclusiv pentru consultații online. Pot consulta online, inclusiv că acea aparatură face analize pe moment și le transmite online, iar dacă medicul consideră că pacientul trebuie să ajungă fizic la spital, îl va chema la spital”, a precizat primarul.

Potrivit acestuia, investiția urmărește să faciliteze accesul la servicii medicale atât pentru locuitorii din mediul rural, cât și pentru cei din municipii și orașe, prin reducerea deplasărilor și îmbunătățirea colaborării dintre medicii de familie și specialiști. Proiectul prevede dotarea cabinetelor cu echipamente medicale, implementarea unor soluții digitale pentru schimbul de informații și integrarea serviciilor de telemedicină, astfel încât pacienții să poată beneficia de evaluări medicale și de îndrumare către specialiști, în funcție de necesități.

Municipiul Făgăraș accesează, împreună cu alte unități administrativ-teritoriale membre ale ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului, fonduri europene prin Programul Sănătate. Finanțările ar putea susține achiziția de dotări, dar și lucrări la infrastructura cabinetelor medicilor de familie și a cabinetelor medicale stomatologice din unitățile de învățământ. Municipiul Făgăraș are în vedere noi oportunități de finanțare prin Programul Sănătate, în cadrul unui demers comun cu alte UAT-uri membre ale ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului. Fondurile europene ar putea fi folosite atât pentru dotarea cabinetelor medicale, cât și pentru lucrări la infrastructura acestora. Sunt vizate cabinetele medicilor de familie, dar și cabinetele medicale stomatologice din unitățile de învățământ.

Florina Peptea, șef serviciu al Serviciului Implementare Proiecte de Finanțare, Relații Internaționale din cadrul Primăriei Făgăraș, a explicat că administrația locală analizează mai multe surse de finanțare disponibile prin Programul Sănătate.„În perioada următoare Municipiul Făgăraș intenționează să acceseze, alături de alte UAT-uri membre ale ADI ITI MTF, în cadrul Programului Sănătate mai multe surse de finanțare pentru investiții în dotări și inclusiv lucrări în infrastructura cabinetelor medicilor de familie și a cabinetelor medicale stomatologice din unitățile de învățământ”, a declarat Florina Peptea, șef serviciu al Serviciului Implementare Proiecte de Finanțare, Relații Internaționale din cadrul Primăriei Făgăraș.

Prin aceste investiții, administrația locală urmărește să îmbunătățească dotările și condițiile din cabinetele medicale. Proiectele pot viza atât cabinetele medicilor de familie, cât și cabinetele stomatologice din școli. Demersul va fi realizat împreună cu alte UAT-uri membre ale ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului, în funcție de oportunitățile de finanțare disponibile prin Programul Sănătate.

ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului are rolul de a sprijini accesul comunităților din teritoriu la fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare. Mecanismul Investiții Teritoriale Integrate permite abordarea unor investiții la nivelul unei zone, în baza Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.