Călătorii trenului București – Budapesta au așteptat ore întregi azi-noapte, în câmp, în apropiere de Șercaia, după ce trenul s-a defectat


O călătorie de la București la Budapesta s-a transformat într-un coșmar pentru călătorii unui tren care, din cauza unei defecțiuni tehnice, s-a blocat în zona localității Sercaia din județul Brașov.

foto: ziuaonline.ro

Călătoria plănuită să dureze câteva ore s-a prelungit într-un maraton epuizant pentru călători, care au fost nevoiți să aștepte ore întregi în condiții improprii, spun colegii de la Brașov.net, care citează ziuaonline.ro.

Trenul a plecat din București luni seara, în jurul orei 18.25 cu destinația Budapesta și ar fi trebuit să ajungă la ora 23:39 în orașul Sibiu, conform programului său de circulație. Din nefericire, cu toate acestea, trenul s-a confruntat cu o defecțiune tehnică în apropierea localității Sercaia, astfel călătoria nu a mai putut continua.

Lipsa de comunicare din partea CFR cu privire la soluționarea problemei a generat nemulțumire și frustrare în rândul pasagerilor. În contextul în care călătorii se așteptau la o experiență de călătorie confortabilă și sigură, întârzierea prelungită și lipsa de preocupare din partea companiei feroviare au reprezentat o situație inacceptabilă pentru cei afectați.

CFR Călători informează că în cursul nopții trecute, între stațiile Șercaia și Făgăraș s-a produs o defectare la locomotiva trenului IR 472 care circulă pe ruta București Nord – Curtici – Budapesta. A fost necesară intervenția unei locomotive de ajutor pentru continuarea călătoriei, ceea ce a generat o întârziere semnificativă, de 380 minute la plecarea din stația Șercaia. Cauzele care au generat această situație vor fi stabilite de o comisie de cercetare. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, au transmis reprezentanții companiei de căi ferate.

Tot ce au primit călătorii din partea CFR au fost scuze și câte o sticlă de apă. Trenul va fi garat în Sebeș, Alba, au mai anunțat reprezentanții CFR Călători.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.