Campania „Ghetuțe noi de Sfântul Nicolae” a ajuns la ediția a IX-a. Copiii din Țara Făgărașului au nevoie de ajutor


  • Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” lansează cea de-a IX-a ediție a campaniei „Ghetuțe noi de Sfântul Nicolae”.
  • În perioada noiembrie – decembrie, oamenii sunt invitați să ofere încălțăminte nouă și alte daruri copiilor din Țara Făgărașului și împrejurimi, astfel încât aceștia să poată merge la școală și în zilele reci de iarnă.

„Hai să-i ajutăm să meargă la școală și când e frig și ninge!” este mesajul campaniei prin care asociația îi invită pe cei care doresc să dăruiască să aleagă un copil din lista publicată și să îi pregătească o surpriză de Sfântul Nicolae. Prima parte a listei copiilor a fost deja publicată, iar aceasta va fi completată în zilele următoare. Cadoul trebuie să aibă la bază o pereche NOUĂ de încălțăminte, dar poate include și alte lucruri potrivite vârstei copilului.

Persoanele care doresc să se implice pot consulta lista și pot alege unul dintre copiii care figurează cu statusul NEPRELUAT. Documentul conține prenumele copiilor, mărimea la încălțăminte și alte informații utile pentru pregătirea unui cadou complet. După alegerea copilului, trebuie trimis un MESAJ privat organizatorilor, nu un comentariu, cu numele copilului și numărul său de ordine din listă. Voluntarii vor confirma alegerea, vor nota donatorul și vor transmite detaliile despre locul unde trebuie adus sau trimis cadoul.

Cutia pregătită pentru copil poate conține, pe lângă ghetuțele noi, lucruri neperisabile, potrivite vârstei, o mică surpriză și un bilețel cu urări. Organizatorii recomandă ca darul să fie pregătit cu grijă, într-un ambalaj plin de dragoste și gânduri bune. Pe cutie trebuie atașată o etichetă cu numele copilului și numărul din listă.

Lista copiilor este disponibilă aici: CLICK AICI

Voluntarii asociației vor fi mesagerii celor care aleg să dăruiască, în preajma zilei de Sfântul Nicolae. Pentru informații și înscrieri, îi puteți contacta pe Facebook, la pagina Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu” Făgăraș, sau la numărul de telefon 0721 139 536.

Campania se desfășoară în perioada noiembrie – decembrie 2026, în Țara Făgărașului și împrejurimi.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.