Când trecem la ora de iarnă


  • Trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 30 spre 31 octombrie, când ora 04:00 devine ora 03:00.

În urmă cu ceva timp, Comisia Europeană a propus renunţarea la ora de iarnă, însă, până în acest moment nu a fost luată nicio decizie în acest sens.

În lume, există mai multe țări care nu folosesc ora de iarnă. Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta detul de mult organismul.

Schimbarea orei se face de două pe an: in lunile Martie si Octombrie. In luna Martie, atunci cand se trece la ora de vara, ceasul se da cu o ora inainte, iar in luna Octombrie aceasta ora reapare, ceasul fiind dat cu o ora in urma.

DTS (Daylight Saving Time) sau ora de vara a aparut din necesitatea omenirii de a se bucura mai mult de lumina si caldura pe care le dadea soarele vara. Dand ceasul cu o ora inainte in Martie, ne putem bucura de mai multa lumina pentru a realiza toate activitatile de dimineata pana seara, iar in luna Noiembrie revenim la timpul standard.

Ora de vara aduce mai multe beneficii celor ce locuiesc la o distanta mai mare de ecuator pentru ca ziua are semnificativ mai multe ore vara decat iarna. In zonele mai apropiate de ecuator, ziua este aproximativ la fel de lunga pe parcursul unui an. Din acest motiv, mai multe orase si tari din apropierea zonei ecuatoriale nu au aderat la acest sistem DST.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.