Pentru că avem multe de spus!

.

Ce condiţii sunt necesare pentru validarea referendumului? După primele estimări nu se validează!


Condiția pentru ca votul să fie valid este participarea la referendumul pentru familie a cel puțin 30% dintre cei înscriși pe liste. Validarea se va face dacă 25% dintre voturile existente sunt valabil exprimate.vot

Așa că, succesul schimbării definiției pentru familie din Constituția României va fi atunci când în urne vor fi 4,72 de milioane de voturi afirmative.

La nivel naţional, la ora 19.00, potrivit Biroului Electoral Central, prezenţa la vot era de numai 18,87%. Asta înseamnă că votaseră în toată ţara puţin peste 3,4 milioane de oameni. Atenţie, însă, acestea sunt atât voturi afirmative, cât şi voturi negative.

În judeţul Braşov prezenţa la urne la ora 19.00 era de 16,38%, adică sub cea de la nivel naţional.

În judeţul vecin, la Sibiu, prezenţa la urme era şi mai scăzută la ora 19.00, de numai 13,88%.

La Făgăraş, prezenţa la urme la ora 19.00 era de 14,71%. 

După cum arată primele cifre ale prezenţei la urne, se pare că referendumul nu întruneşte cel mai important criteriu pentru a fi validat: prezența la vot. Românii nu s-au înghesuit să meargă la referendum, ceea ce poate fi tradus printr-un altfel de vot: acela de a blama această procedură electorală și, mai ales, procesul de schimbare a Constituției.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *