Ce subiecte au picat la BAC 2025 la Matematică și Istorie


Probele scrise de la BAC au continuat miercuri, 11 iunie, cu proba scrisă obligatorie a profilului, respectiv, examenul la Matematică sau Istorie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. Subiectele și baremul pot fi consultate pe edu.ro .

Ce subiecte au picat la BAC 2025 la Matematică și Istorie

La Matematică, profilurile mate-info şi tehnologic, la punctul 1 elevii au avut de rezolvat o matrice, la punctul 2 de rezolvat un polinom, iar la punctul 3 o funcţie.

La Istorie, subiectul I a avut mai multe cerințe pe baza a două texte suport de H. Kissinger, „Diplomația”, și un fragment din J. Carpentier, Fr. Lebrun, „Istoria Europei”.

La subiectul următor candidații au avut să elaboreze, în două pagini, un eseu despre constituirea și evoluția statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, având în vedere:

  • prezentarea unei acțiuni desfășurate de români în perioada 1857-1859;
  • precizarea unei măsuri adoptate în statul român, în perioada 1861-1866 și menţionarea a două aspecte cu privire la această măsură;
  • menționarea a două fapte istorice la care participă România în cadrul relațiilor internaționale din perioada 1875-1885;
  • formularea unui punct de vedere referitor la politica externă a României în perioada 1916- 1918 şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Oficial, la ora 15.00, subiectele vor fi publicate și pe site-ul Ministerului Educației, alături de barem.

Luni, elevii au susținut proba la Limba Română.

În premieră, în acest an, elevii îşi vor putea vedea lucrările după evaluare, urmând ca apoi să decidă dacă vor să depună contestaţie.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.