Ce trebuie să facă părinții care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii în țară


În urma modificărilor survenite în Legea nr 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului au apărut o serie de schimbări legate de protecția copilului ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate. Menționăm mai jos ce ar trebui să facă părinții înainte de a pleca la muncă în străinătate.

Părinții sau părintele care exercită singur autoritatea părintească nși care urmează să plece la muncă în străinătate, au obligația de a notifica această intenție Direcției de Asistență Socială pe raza unde au domiciliul, cu minim 40 de zile înainte de a părăsi țara. Notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă, în conformitate cu prevederile legii mai sus menționate.

De asemenea, persoana desemnată să se ocupe de copil trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.

Instanța va dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minor, pe durata lipsei părinților, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată.

Acordul persoanei căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către acesta personal, în fața instanței.

Soluționarea cererii de delegare a drepturilor și îndatoririlor părintești se face în termen de 3 zile de la depunerea acestora, în procedura necontencioasă.

Hotărâre va cuprinde menționarea expresă a drepturilor și îndatoririlor care se leagă și perioada pentru care are loc delegarea.

După ce instanța hotărăște delegarea drepturilor părintești, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea și creșterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situații de conflict, neadaptare sau neglijență în relația cu minorul.

Documente necesare:

  • copie act identitate: părinți, copil (unde este cazul), persoana îngrija căreia rămâne minorul;
  • copie certificat naștere minor;
  • cererea părinteluui, din care să rezulte când vrea să plece din țară, pe ce perioadă, cu cine va rămâne copilul;
  • acordul persoanei în grija căreia rămâne copilul pe perioada cât părintele/părinții sunt plecați din țară;
  • după caz, persoana în grija căreia rămâne copilul: certificat medical, cupon pensie, adeverință venit, etc.

Detalii suplimentare:

Direcția de Asistență Socială Făgăraș, strada Tudor Vladimirescu, nr. 8.

Program de lucru cu publicul:

Luni – Vineri: 09.00 – 13.00.

Telefon: 0785 205 690

Telefon: 0268 214 998

Fax: 0268 218 797




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.