Cea de-a cincea victimă a accidentului de la Dridif a decedat!


13493412_1153907758006648_1862988401_oȘoferul  care a fost rănit grav în urma accidentului de circulație care s-a produs între Beclean și Dridif în data de 23 iunie a pierdut lupta cu viața! Viorel M. în vârstă de 52 de ani a încetat din viaţă, după ce timp de trei săptămâni medicii din Târgu Mureş au încercat tot ce le-a stat în putinţă să nu-l piardă.

Reamintim că Viorel M. a fost implicat  într-un grav accident de circulaţie în urma căruia alte 4 persoane au murit.

Accidentul se produsese în data de 23 iunie, între Beclean și Dridif, la kilometrul 240+400 m. O şoferiţă în vârstă de 67 de ani, din Victoria, pierduse controlul volanului, în timp ce conducea dinspre Braşov către Sibiu, iar maşina a lovit un parapet, apoi a ajuns pe contrasens, unde a intrat într-un autoturism şofat regulamentar de un bărbat în vârstă de 52 de ani. În urma accidentului, şoferiţa şi cele trei femei care o însoţeau – una de 86 de ani, alta de 38 de ani şi o altă femeie de 59 de ani, toate din Ucea – au decedat.

Șoferul în vârstă de 52 de ani suferise răni grave, motiv pentru care fusese preluat de elicopterul SMURD. O a şasea persoană, respectiv o tânără de 24 de ani care îl însoţea pe bărbat, a scăpat cu răni uşoare.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.