Cei trei pasageri decedați în Slovenia ar fi urcat în autocar din județul Brașov


Trei români au murit după ce un autocar înmatriculat în judeţul Braşov s-a răsturnat vineri, 3 februarie, în jurul oreo 05.00, în nord-vestul Sloveniei.

Din primele cercetări, se pare că cei trei pasageri care au murit în urma răsturnării autocarului în Slovenia, două femei și un bărbat, ar fi urcat în autocar, spun colegii de la bzb.ro, în județul Brașov. De altfel, din primele cercetări se pare că şoferul ar fi adormit la volan şi a ratat o curbă. Ceilalţi pasageri au fost preluaţi apoi de un alt autocar trimis din România.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Ljubljana, Slovenia, a fost notificată de către autorităţile locale cu privire la producerea unui accident vineri, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetăţeni români spre Italia. Majoritatea erau muncitori care au fost preluaţi pe drum din mai multe oraşe din ţară. Cu toţii trebuiau să ajungă în Sicilia, Italia.
Autocarul pornise din Iaşi, din România, şi s-a oprit în mai multe oraşe din ţară, până să ajungă în zona în care s-a răsturnat. A trecut prin Iaşi, Roman, Braşov, Făgăraș, Sibiu şi a ieşit din ţară pe la Arad. A continuat drumul prin Ungaria, iar pe autostrada A1 din Slovenia s-a răsturnat.
Se pare că şoferul nu a putut să ţină drumul, care făcea o uşoară curbă la stânga, a ţinut dreapta de volan şi s-a răsturnat.
Firma căruia aparţinea autocarul era din Iaşi, se numeşte Sempre Dritto Tour SRL şi aparţine omului de afaceri Eugen Păuleţ.  Reprezentantul firmei de transport spune că persoana aflată la volan era odihnită, nu era obosită, tocmai se trezise şi conducea de aproximativ o oră.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.