Centrul de Instruire Manevră ,,C-tin Brâncoveanu” de la Făgăraş angajează soldaţi


Unitatea Militară 01041 Făgăraș, județul Brașov, organizează concurs de recrutare şi selecţie pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 7 posturi de soldaţi /gradaţi profesionişti.
Criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sunt următoarele:
– să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar;
– să îşi exprime în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază – date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Documente obligatorii pentru constituirea dosarului:
cererea de înscriere, se asigură de către U.M. 01041 Făgăraș;
copia certificatului de naştere;
– copia actului de identitate;
copia actului de identitate al părinţilor sau tutorilor legali – candidaţii care sunt minori la data depunerii dosarului de candidat;
fişa de examinare medicală;
– certificat de cazier judiciar, fără înscrisuri, eliberat cu maximum 6 luni înainte de data depunerii, cu excepţia candidaţilor care nu au împlinit 18 ani;
copia certificatului de absolvire a ciclului inferior liceal/şcolii profesionale/şcolii de arte şi meserii, în cazul în care aceasta este ultima formă de învăţământ absolvită – candidaţii care optează pentru formarea ca soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate;
copia diplomei de bacalaureat sau adeverinţa care atestă promovarea de către titular a examenului de bacalaureat ori adeverinţa/certificatul care atestă că acesta este înmatriculat în ultimul an de studii liceale sau că a absolvit învăţământul liceal;
– copia actului de studii care atestă promovarea de către titular a examenului de finalizare a ciclului I şi, după caz, a ciclului II de studii universitare, specializarea/programul de studii – candidaţii care optează pentru cursul de formare a ofiţerilor în activitate;
– copia certificatului/diplomei de absolvire a învăţământului liceal/postliceal/universitar cu licenţă de specialitate;
– copia livretului militar – candidaţii proveniţi din rândul personalului care îndeplinesc serviciul militar în rezervă;
– copia contractului/contractelor cu Ministerul Apărării Naţionale – candidaţii care provin din rândul rezerviştilor voluntari, certificat/certificate de structurile de personal ale unităţilor militare unde sunt încadraţi;
– fişa „Cumul de puncte” – candidaţii la profesia de soldat şi gradat profesionist, se asigură de către U.M. 01041 Făgăraș;
documente eliberate de structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale privind recunoaşterea şi echivalarea studiilor absolvite, precum şi a notelor/mediei obţinute în instituţii
civile de învăţământ din străinătate raportate la sistemul de educaţie din România – candidaţii care au absolvit studii în străinătate;
adeverinţa referitoare la vechimea în serviciu şi calificativele obţinute în acest timp, eliberată de către unitatea militară în care sunt încadraţi – candidaţii care provin din rândul soldaţilor/gradaţilor profesionişti în activitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi optează pentru cursurile de formare a cadrelor militare în activitate, cu excepţia celor pentru formarea subofiţerilor în activitate din serviciul „muzici militare”.
Înscrierea candidaţilor se va desfăşura la sediul U.M. 01041 Făgăraș, loc. Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu, nr. 66, județul Brașov, în perioada 12.02 – 01.03.2024, între orele 08.00-16.00.
Depunerea dosarelor de selecţie se desfășoară la sediul U.M. 01041 Făgăraș, loc. Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu, nr. 66 , județul Brașov, în perioada 12.02 – 01.03.2024, între orele 08.00-16.00.
Recrutarea şi selecţia candidaţilor cuprinde următoarele probe:
– evaluarea capacităţii motrice;
evaluarea psihologică şi interviul de evaluare finală;
examinarea medicală.
Termenele şi locul de desfăşurarea a acestora vor fi precizate ulterior.




One thought on “Centrul de Instruire Manevră ,,C-tin Brâncoveanu” de la Făgăraş angajează soldaţi

  1. Spătăcean

    Cred că se face un abuz prin impunerea ca cei ce doresc să candideze să renunțe la gradul pe care l-au obținut anterior.
    Bine că la MAI se dau grade în funcție de vârstă pentru cei proveniți pe filiera indirectă, iar la MApN le iau gradele.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.