Circula cu un moped neînmatriculat și fără să posede permis de conducere


  • Un tânăr de 22 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost surprins de oamenii legii conducând prin Părău un moped neînmatriculat, dar și fără să aibă carnet de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Luni, 8 iunie, în jurul orei 10.30, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani, care conducea un moped pe raza localității Părău, jud. Brașov. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.