Concurență mare la posturile de poliție din Țara Făgărașului


 

politie

Vineri, 8 aprilie, a fost ultima zi în care făgărășenii care își doresc o carieră de polițist au putut să se înscrie la concursul organizat de Inspectoratul Județean de Poliție Brașov. Pentru ocuparea a 13 posturi de agent de ordine public.

În județul Brașov au fost scoase la concurs 13 posturi distribuite în mediul rural, fiecare candidat a putut, însă alege, un singur post.

Cea mai mare bătălie se va da la Bod, aoclo unde s-au înscris 81 de candidați.

Și la posturile de poliție care au fost scoase la concurs în Țara Făgărașului este bătălie mare. La Mândra s-au înscris 36 de candidați, la Șinca – 36, la Sâmbăta – 34, la Comăna – 24, la Părău – 24, la Hoghiz – 18, iar la Ticușu – 14.

Pâna pe data de 15 aprilie se vor completa dosarele iar cei declarati „apt” medical si psihologic vor sustine probele de evaluarea performanței fizice, care constau în alergare de rezistență și abdomene, iar pe 14 mai va avea loc testul scris. Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de raspuns, din care doar una este corecta. Fiecare raspuns corect va fi apreciat cu 0,15 puncte, iar la punctajul final se adauga un punct din oficiu, obtinându-se nota la testul scris.

Durata de rezolvare a testului este de trei ore, începând cu ora stabilita în graficul de concurs. Pentru a fi declarat «admis», candidatul trebuie sa obtina minimum nota 7,00. Nota finala reprezinta media notelor obtinute la proba de evaluarea performantei fizice si la testul scris.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.