Concurs la Poliția Locală: În urma unor sesizări primite la proba sportivă, trei candidați au fost respinși


politia-localaMiercuri, 14 februarie, are loc proba scrisă la concursul pentru ocuparea unui post la Poliția Locală.

Ieri, însă, primarul Gheorghe Sucaciu, a primit sesizări cu privire la proba sportivă, care a fost organizată săptămâna trecută.

În urma acestora, au fost revizionate filmările și s-a constatat că unii dintre candidați ar fi încălcat probele competiției. Deși în ziua concursului au fost declarați admis, ulterior aceștia au fost declarați respinși.

Unul din candidați va contesta rezultatul probei sportive.

Vi se pare corect ca după 5 zile de la proba sportivă să se facă contestație la sport, să fiu declarat respins, având în vedere că am fost declarat admis la acea probă, inclusiv la proba pe calculator. Pe siteul primăriei în regulament scrie negru pe alb foarte clar că proba sportivă nu se contesta. Dacă regulamentul spune că nu se acceptă reexaminare, contestație sau reevaluare, atunci rog comisia să țină cont de ceea ce scrie în regulament. Eu voi face contestație“, ne-a declarat unul dintre candidații respinși.

Primarul Gheorghe Sucaciu a declarat, însă, că marți, 13 februarie, a primit sesizări cu privire la proba sportivă.

Am primit sesizări scrise că la proba sportivă au fost nereguli. Am sesizat comisia și ea a luat decizia, după vizionarea filmărilor, ca trei candidați să fie declarați respinși. Dacă am primit acele sesizări, eu să trec peste ele și să nu le bag în seamă? Unul din profesori s-a uitat la el atunci când candidatul a scurtat traseul. Trebuie date niște explicații în acest sens. De asemenea, un alt candidat a fost respins pentru același motiv, a scurtat traseul. Iar cel de-al treilea a trecut linia de finish la trei secunde după baremul impus de comisia de concurs“, ne-a explicat primarul Gheorghe Sucaciu.

De asemenea, a mai fost depusă o contestație, de această dată la proba psihologică. Aceasta se referă la faptul că unii candidați, care au mai participat la proba psihologică și în luna decembie 2017, au fost nevoiți, din nou, să participe la această probă.

Într-adevăr, există un ordin MAI care se referă la angajații MAI, acesta stipulează că timp de 6 luni candidații nu mai pot da proba psihologică, dacă au trecut-o cu brio prima dată. În să acest ordin nu se aplică și la angajații Poliției Locale“, ne-a mai spus primarul Sucaciu.

Reamintim că în aceste zile are loc concurs la Poliția Locală, pentru ocuparea a 8 posturi de polițist local.




One thought on “Concurs la Poliția Locală: În urma unor sesizări primite la proba sportivă, trei candidați au fost respinși

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.