Pentru că avem multe de spus!

.

Controale, duminică noaptea, la terasele din Făgăraș, dar și din întreg județul Brașov


  • Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, duminică, 2 august, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ministerului Muncii, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au continuat activitățile de verificare în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, printre scopurile prioritare ale acestora regăsindu-se și acela ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.

De asemenea, efectivele angrenate în activități au verificat și modalitatea de respectare a prevederilor Hotărârii nr. 38 din 01.08.2020 privind stabilirea programului de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități specifice precum jocuri de noroc sau terase, baruri, cluburi și alte asemenea de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București.

 În urma activităților desfășurate, ieri, 02 august 2020, la nivelul județului Brașov au fost verificate 218 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, fiind identificată o societate comercială care nu a respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor.  Au fost aplicate 116 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 53 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 24 sancțiuni contranvenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 18 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, dintre cele 116 sancțiuni contravenționale, 7 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 34/2008.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 41.200 lei. În cadrul acțiunilor au avut loc și activități de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă în mijloacele de transport în comun.

Obiectivul tuturor acestor activități este acela de conștientizare a tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.