Coronavirus. Activităţile cu mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise de astăzi


Activităţile care implică mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise începând de duminică, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care a precizat că au fost stabilite şi criteriile pe baza cărora poate fi decisă suspendarea cursurilor, ca urmare a cazurilor de coronavirus. Stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie.

De asemenea, au fost anunţate şi măsuri pentru manifestările cu mai puţin de 1.000 de participanţi. Nu vor fi eliberate la cerere certificate medicale potrivit cărora solicitantul nu este infectat cu coronavirus, a mai anunţat Arafat.

Raed Arafat a precizat că autorităţile sunt în alertă.

Arafat a reluat recomandarea ca cetăţenii români să nu circule în zonele afectate de coronavirus, iar celor care sunt în aceste zone să nu vină în România. „Este o măsură preventivă în acest moment, dar este necesară. Pentru a preveni o răspândire în interiorul comunităţii considerăm că o astfel de măsură devine necesară”.

Autorităţile române au decis, de asemenea, sistarea până la data de 31 martie a stagiilor practice în spitale pentru studenţii de la facultăţile medicină sau farmacie, precum şi vizitele aparţinătorilor. Excepţie fac studenţii care participă voluntari în spitale.

De asemenea, s-au aprobat criteriile de suspendare a cursurilor în şcoli, în contextul cazurilor de coronavirus, criteriile nefiind strict de ordin medical, ci ţin cont şi de contextul social.

Cetăţenii români care au fost în zone afectate de coronavirus care, la revenirea în ţară, prezintă un certificat care atestă că au fost în carantină în ţara respectivă, nu va mai sta în carantină în România,  a mai anunţat secretarul de stat din MAI.

Nu se vor emite certificate medicale care să ateste lipsa infectării cu coronavirus. „Unităţile sanitare nu testează persoane sănătoase decât în anumite condiţii, dacă sunt contacţi” a explicat Arafat.  Arafat a mai spus că persoanele aflate în izolare şi care au cumpărat bilete pentru a pleca în străinătate nu vor avea voie să iasă din izolare.

Guvernul pregăteşte de asemenea o hotărâre care priveşte decontarea cheltuielilor pentru persoanele aflate în carantină dar şi pentru cele aflate în izolare, dar care nu se pot autosusţine.

De duminică, se aprobă luarea măsurii de interzicere a activătiţilor cu 1.000 de persoane până pe 31 martie, ca măsură preventivă. Spre exemplu, meciurile de fotbal se pot disputa fără spectatori.  Pentru activităţile cu mai puţin de 1.000 de persoane se aprobă cu acordul DSP. Până pe 31 martie sunt vigoare aceste măsuri. Aceste măsuri vizează evenimentele publice şi private şi se aplică de duminică. „Aceste măsuri se impun, îmi pare rău dar aceasta este situaţia”, a spus acesta.

Apoi, fiecare eveniment cu sub 1.000 de oameni, cum ar fi piesele de teatru, vor fi supuse evaluarii potrivit regulilor pentru evenimente cu mai puţin public, a mai spus Arafat.

Pe 31 martie se va face o evaluare a riscului de infectare cu COVID-19, iar atunci se va decide dacă interdicţia se va ridica sau se va prelungi.

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.