Cum arată corpul unui turist lovit de fulger pe munte. Cum să ne ferim de fulgere, sfaturile salvamontiștilor


  • Când vorbim de natură și de puterea ei, ar trebui să fim ceva mai grijulii. Am auzit de multe ori de cazuri în care oameni au fost loviți de fulger, chiar și în zonele montane. Unii au și văzut pe rețelele de socializare, recent, cum arată corpul unui turist lovit de fulger pe munte, după ce Salvamont Argeș a publicat imaginile.

Fulgerele sunt una dintre cele mai impresionante forțe din natură, dar aceste descărcări de energie sunt, de asemenea, una dintre cele mai distructive.

Cam așa arată „desenul” făcut de descărcarea electrică de la un fulger primit „parțial”. Un om care ar fi murit dacă trăznetul lovea un metru-doi mai aproape! Și-a pierdut conștiența pentru 20-30 min din cauza electrocutării și a bubuiturii, dar și-a revenit încetul cu încetul, fiind capabil să coboare pe picioare”, au scris salvamontiștii.

Loviturile directe de fulger sunt mortale. „O lovitură de fulger determină, în general, oprirea respirației unei persoane și/sau inimii acesteia. Stopul cardiac este cauza principală de deces din cauza fulgerelor. Arsurile sunt un alt efect posibil al fulgerului. Exploziile cauzate de fulgere pot provoca, de asemenea, leziuni”.

În schimb, șansele de supraviețuire sunt mari dacă fulgerul a lovit în apropiere, și nu direct. Dar și atunci apar arsuri și diverse șocuri.

Auzirea tunetelor reprezintă unul dintre cele mai comune indicii că există riscul crescut al descărcărilor electrice. Dacă timpul dintre observarea fulgerelor și auzirea tunetelor este de 30 de secunde sau mai puțin, norul încărcat electric este mai aproape de 10 kilometri și există pericolul ca fulgerele să lovească în zonă.

Salvamontiștii argeșeni oferă câteva sfaturi practice care reduc pericolul de a fi loviți de trăsnet.

Respectați prognozele meteo și, mai ales în Făgăraș, fiți pregătiți pentru schimbările bruște ale vremii și părăsiți urgent creasta principală sau muchiile, unde probabilitatea de lovire este mai mare. Iar dacă frontul vine chiar deasupra voastră, coborâți sub linia crestei sau muchiei și așezați-vă pe vine (nu jos, în fund!) pentru a fi cât mai mici și pentru a fi relativ izolați de talpa bocancilor, dacă trăznește foarte aproape. Nu fugiți, pentru că apare golul de potențial care atrage fulgerul! Nu vă adăpostiți sub arbori sau stânci, pentru că acestea pot constitui „ținte” pentru fulger, iar descărcarea vă va electrocuta”, spun ei.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.