Cum poţi să ajungi la mare, din Făgăraş, cu 109 lei?


Vine mini-vacanţa de 1 mai şi, invariabil, ne zboară gândul la mare. De vineri după-amiaza şi până luni inclusiv este liber şi, în mod tradiţional, în aceste câteva zile tinerii (şi nu numai) obişnuiesc să dea o fugă la Marea Neagră.

Încă de anul trecut, CFR Călători a introdus un tren interregio, care trece prin Făgăraș și ajunge la mare. Trenul pleacă de la Sibiu și are ca destinație orașul Constanța.

Un bilet cu preț întreg de adult costă 109 de lei, în timp ce elevii circulă gratis, iar studenții şi pensionarii plătesc 56 de lei.

Potrivit reprezentanților Gării Făgăraș, trenul spre mare pleacă de la Sibiu. În Gara Făgăraș sosește la ora 5.43. La Constanța ajunge la ora 12.50.

Angajaţii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanaţă de trei zile, la sfârșitul săptămânii ce urmează. Este a doua minivacanță din luna aprilie, prima fiind de Paște – Învierea Domnului.

Ziua de 1 mai va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii Zilei internaționale a Muncii. Pentu că ziua de 1 Mai cade într-o luni, angajaţii se vor bucura de trei zile libere consecutive.

 

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.