Sâmbătă, 5 aprilie, oamenii din Râușor și Ileni, comuna Mândra, au ieșit la curățenia de primăvară.
În weekendul care a trecut, oamenii din localitățile Râușor și Ileni, comuna Mândra, au ieșit la curățenia de primăvară. Aceștia au măturat în fața porților și au adunat gunoaiele de pe domeniul public. De asemenea, au ieșit la curățenie și cei din Șona.
Sâmbătă, 12 aprilie, sunt așteptați la curățenie localnicii din Mândra, Șona și Toderița.
,,Le mulțumesc sătenilor din Șona pentru felul în care se mobilizează în acțiunile de curățenie de primăvară, din acest an. Ne alăturăm și noi efortului lor, pe 12 februarie, când avem programată mobilizare și curățenie generală la Mândra Toderița și Șona. În weekendul trecut am avut acțiuni de curățenie pe domeniul public, împreună cu comunitățile din Ileni și Râușor. Din păcate, la Ileni mobilizarea nu a fost cea așteptată, în schimb la Râusor, cetățenii au fost foarte receptivi iar împreună cu domnul viceprimar Gabriel Boeriu au reușit sa facă o treaba minunată. Sâmbăta aceasta, 12 aprilie, începând cu ora 9:00, ne vom mobiliza la Mândra, Toderița și Șona. Rugăm cetățenii să vină în sprijinul nostru și împreună să reușim să finalizăm curățenia de primăvară si să întâmpinăm sărbătorile Pascale ca o comună de oameni gospodari cum suntem”, a transmis primarul comunei Mândra, Emil Morar.
Emil Morar atenționează localnicii comunei să nu mai arunce gunoaie pe domeniul public, altfel riscă amenzi usturătoare.
(Alina ROMAN)