Cursuri gratuite de calificare pentru tineri, prin proiectul PACT. Înscrieri la AJOFM Făgăraș


Tinerii din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu au oportunitatea de a participa gratuit la cursuri de calificare profesională, consiliere și mediere pe piața muncii, prin proiectul „PACT – Performanță, Adaptabilitate și Calificare pentru Tineri”. Proiectul este derulat de Fundația Amfiteatru în parteneriat cu AJOFM Brașov și se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 29 de ani.

Grupul țintă este format din 278 de participanți, dintre care cel puțin 112 sunt tineri NEETs (care nu urmează o formă de educație și nu lucrează), iar cel puțin 45 aparțin etniei rome.

Tinerii pot opta pentru două tipuri de cursuri de calificare:

  • Agent de securitate (360 de ore, necesare 8 clase absolvite) – pentru 83 de persoane, cursuri cu accent pe competențe digitale;
  • Femeie de serviciu (180 de ore, necesare 4 clase absolvite) – pentru 28 de persoane.

Participanții beneficiază de pachete de hrană pe durata cursurilor și de o subvenție la final: 1800 lei pentru cursurile de 360 ore și 900 lei pentru cele de 180 ore.

Scopul proiectului este angajarea a cel puțin 84 de tineri, dintre care minimum 34 NEETs și minimum 14 de etnie romă. Campania de promovare include conferințe județene și activitate online, precum și conferințe de lansare și închidere.

Pentru informații și înscrieri, contactați AJOFM Făgăraș la numărul de telefon 0268/212636 sau direct la sediul instituției din Str. Libertății nr. 11.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.