Doi noi medici specialiști se alătură Spitalului Orășenesc Victoria, de la 1 martie


  • Spitalul Orășenesc Victoria își consolidează echipa medicală.
  • Începând cu 1 martie, unitatea sanitară va beneficia de serviciile a doi medici specialiști în medicină fizică și de reabilitare, ceea ce va permite extinderea și diversificarea procedurilor de recuperare medicală disponibile local.

Cei doi medici, Dr. Bianca Oana Sfintu și Dr. Răzvan George Iaz, au fost declarați admiși la concursul organizat în luna februarie și vor începe activitatea în cadrul spitalului de la începutul lunii martie. Începând de luni, 2 martie, pacienții se pot adresa ambulatoriului pentru programări și consultații, internare și proceduri de recuperare medicală, direct în Victoria.

Primarul orașului Victoria, Camelia Bertea, a subliniat importanța acestei extinderi a serviciilor medicale locale:

Avem vești bune pentru sănătatea comunității noastre. Începând cu 1 martie, echipa spitalului se mărește cu doi medici specialiști în medicină fizică și de reabilitare. De luni, 2 martie, pacienții se pot adresa ambulatoriului pentru programări și consultații, internare și proceduri de recuperare medicală, chiar aici, în orașul nostru.”

În prezent, Spitalul Orășenesc Victoria oferă servicii medicale printr-o echipă completă de specialiști în chirurgie, endocrinologie, ortopedie, boli infecțioase, medicină internă, balneologie și fizioterapie, anatomie patologică, ginecologie, epidemiologie, neurologie, medicină de laborator, nutriție și radiologie.

Reprezentanții administrației locale transmit că demersurile pentru atragerea de noi specialiști vor continua, cu obiectivul de a asigura servicii medicale de calitate, accesibile rapid și aproape de domiciliu, pentru toți locuitorii orașului Victoria.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.