Dosar penal pentru un bărbat care transporta pește fără documente legale


Un bărbat de 34 de ani s-a ales cu dosar penal, dar și cu marfa confiscată după ce, în urma unui control efectuat de polițiști, s-a constatat că nu deținea documente legale pe marfă.

,,La data de 20.12.2019, politistii Biroului de Ordine Publică și Biroului Rutier din cadrul Politiei Municipiului Făgăraș, au actionat în baza unui plan de actiune pentru protejarea populatiei împotriva unor activitati comerciale ilicite si supravegherea activitatii de desfacere, în zona piețelor agrolimentare din mun. Făgăraș.
Cu această ocazie a fost identificat un bărbat în vârstă de 34 ani, care deținea și transporta, fără a deține documente legale, cantitatea de 170 kg de peste din specia caras.
Întreaga cantitate de pește a fost confiscată și predată reprezentanților AVPS”, au transmis reprezentanți ai IPJ Brașov.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “deținere și transport fără forme legale a peștelui” faptă prevăzută și pedepsită de art.64, lit. “j”, din OUG 23/2008, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.